De foarte mult timp imi doresc sa urmez un curs despre vinuri deoarece mi se pare foarte interesant sa stiu exact cum sa combin vinul cu mancarea pe care o consum, sa stiu cum sa-l aleg, de unde provine, sa recunosc un vin bun dupa miros si culoare. Mi-am mai cumparat eu diverse carti din care am inteles anumite detalii, dar as vrea sa stiu la un nivel avansat.

In luna decembrie a anului trecut am aflat despre Wineful, un abonament lunar la vinuri. Exista 4 abonamente pentru care poti opta: cutia cu doua rosii, cutia cu doua albe, cutia cu doua mixte si cutia cu de toate care contine 4 sticle de vin.

Bineinteles, eu am ales cutia cu de toate. Mi-am facut abonamentul spre sfarsitul lunii decembrie si am asteptat prima saptamana din ianuarie pentru ca cei de la Wineful spun ca abonamentele se livreaza in prima saptamana din luna.

Pentru ca au fost atatea sarbatori si zile libere, cutia mea a ajuns abia pe data de 16 ianuarie, dar numai bine, inainte de weekend. Am primit doua albe si doua rosii si, pana acum, am consumat cele doua sticle albe.

Primul vin pe care l-am consumat a fost Sauvignon Blanc, Dealu’ Negru, Jelna. Este cel care mi-a placut cel mai mult, este din 2017, de la Crama Jelna. Conform indicatiilor cu care a venit, se consuma la 8-10 grade Celsius (cartile mele spun ca pentru a atinge acesta temperatura este suficient sa tii sticla in frigider si sa o scoti cu 15 minute inainte sa consumi vinul.), se serveste la aperitive, peste sau carne alba, branzeturi proaspete, salata de vara. Eu l-am consumat cu un risotto cu pui si mi se pare ca au mers bine impreuna.

Cea de-a doua sticla este Duet, 7ARTS. Soiul este Sauvignon Blanc si Feteasca Alba, nu a fost chiar pe gustul meu, dar eu nu sunt o mare consumatoare de vin alb. Este tot din 2017 si se consuma la 8-10 grade Celsius, impreuna cu preparate pe baza de carne alba si sos alb, peste, fructe de mare, salata de vinete.

Un vin rosu pe care vreau sa-l consum in weekend impreuna cu o portie de paste cu suc de rosii este Rezerva Contelui, S.E.R.V.E. Este un cupaj Feteasca Neagra si Cabernet Sauvignon potrivit pentru preparare pe baza de carne rosie, sosuri rosii sau paste si se serveste la 14-16 grade Celsius.

Vinul care m-a lasat placut surprinsa este unul de desert, Dulce Fanny Rosu, Stefanesti. Este un vin din 2018, un cupaj Cabernet Sauvignon si Feteasca Neagra, un vin recomandat dupa masa, la deserturi cu ciocolata, nuci caramelizate sau cu fructe alcoolizate. Sunt foarte curioasa ce gust are, mai ales dupa toata descrierea, deja ma gandesc la o tarta cu ciocolata si afine alcoolizate. Temperatura recomandata de servire este 16-18 grade Celsius.

Dupa ce am primit cutia lunii ianuarie, am mers si la Wineful – Tapas & Wine unde am incercat Freamat Rose 2017, Catleya. Pe langa acesta am comandat si 2 platouri cu mezeluri, branzeturi si cateva masline. Genial! Daca vreti sa petreceti o seara in compania prietenilor, gustand un vin bun (au o multime de optiuni), aici este locul ideial.

Am fost foarte multumita, atat de abonamentul lunii ianuarie, cat si de vizita la Wineful – Tapas & Wine. Cu siguranta, nu este prima si ultima.

Voi ati auzit despre acest abonament la vinuri sau despre Wineful?

Pe pagina de facebook a blogului, dar si pe instagram sunt mult mai activa decat aici, pe blog, asa ca va invit sa ma urmariti pe  FacebookInstagram si Youtube.

Pupici, S.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.